Haina face pe om (din când în când)

Haina face pe om (din când în când)


Au trecut 6 ani de la ultima nuntă la care am fost domnișoară de onoare alături de alte 5 fete. Pe atunci aveam puțin peste 40 de kg și uram din tot sufletul culoarea roz. Dar o iubeam pe Denisa și de asta am stat toată ziua îmbrăcată într-o rochie roz sidefată. Aveam și niște tocuri imposibile, albe, de care îmi amintesc cu oroare. Încercam să mă „plastfiez” sub presiunea socială. Tot ce am reușit a fost să fiu mega awkward la brațul lui Movilă (așa îl chema pe om), singurul cavaler de onoare rămas disponibil. Cu toate astea, a fost o onoare să fac parte din alai.

Anul ăsta se căsătoresc bunii mei prieteni Jakob și Cristina. M-au uimit când m-au întrebat dacă vreau să fiu domnișoară de onoare. Nu știu de ce, dar nu mă așteptam. Zilele astea am mers să căutăm o rochie demnă de evenimentul lor. Prima oprire a fost, mai ales din motive de curiozitate, în Dragonul Roșu. Nu vă puteți imagina prin ce mare de kitsch am înotat. Am probat o singură rochie pentru a nu avea regretul unui drum inutil. Poate dacă nu era așa de scumpă, oboseala, răbdarea (lipsă) și ploaia m-ar fi convins să mă resemnez. Sunt fericită pentru că nu am făcut-o. Dacă o făceam aș fi fost aceeași gâscă awkward cu șase ani mai în vârstă și 15 kg în plus.
Am mai făcut o oprire și în Obor. Printre alte tone de materiale și combinații de culori de prost gust, am dat de două exemplare purtabile, dar îmi erau ambele mici. Deja nu mai aveam răbdare sau energie sau dispoziție. Hotărâsem să o lăsăm pe altă dată și pe alt magazin, când Cristina a văzut un paravan hipsterish și a declarat cu convingere „aici o să găsim ceva mișto”. Hai, o ultimă încercare. Hainele erau mișto. nimic de zis, dar prețurile erau special făcute pentru pseudo-intelectuali. Mică paranteză din Idiotul: “De pildă, unora dintre domnişoarele noastre le-a fost de-ajuns să-şi tundă părul, să-şi pună ochelari albaştri pe nas şi să-şi spună “nihiliste”, pentru a fi sigure că, după ce şi-au pus ochelarii, au început de îndată să aibe propriile lor ‘convingeri’.”
Chiar înainte să plecăm, într-un colț am văzut o rochie cu portocaliu de toamnă. Culmea e că am văzut-o cam amândouă deodată. Am luat-o de pe bară și am știut că aia e. Am probat-o și am știut că am avut dreptate. Am plecat fericită. Este genul de haină care ți se potrivește atât de bine încât îți imaginezi scenarii purtând-o, scenarii în care ești un protagonist fericit, pozitiv și plin de succes. Te vezi făcând lucruri mărețe purtând haina respectivă. Te vezi pe tine cu tot ce ești.

Pare trivial să fac atâta caz de niște bucăți de materiale, dar noua rochie m-a făcut să mă văd altfel decât eram acum 6 ani. Am reușit să realizez că ultimii ani nu m-au făcut doar să sar din S în M, ci mi-au dat timp să mă cunosc, să mă dezvolt, să-mi placă de mine, să mă bucur de tot ce sunt și să nu mă dezmint. Și mai mult de atât, mă uit cu încredere în mine spre viitor, mă văd făcând lucruri mărețe. Un miracol banal.

+ There are no comments

Add yours