Domnul Polițist

Domnul Polițist


Eram aseară la Romană cu Andrei. Super-fericită că au început să mi se alinieze astrele, când am văzut cel mai adorabil lucru posibil. Trotinam (mulțumesc mult Oana) când am auzit un copil strigând spre intersecție. Mă întorc, un puști la vreo 4-5 ani înfofolit bine, aproape de trotuar, striga. Zgomotul mașinilor acopera ce zicea și eram confuză în legătură cu situația lui. M-am uitat de părinți, tatăl lui era la vreo 3m de el. M-am liniștit și am ciulit urechile să aud ce striga micuțul.

– Heeeeei! Domnule polițist! Domnule polițist!

Atunci l-am văzut și eu pe domnul polițist în intersecție, ocupat să tragă o mașină pe dreapta, își făcea meseria. Mașinile claxonau, că deh, participau la hitul zilei, ambalau și per total era o mare hărmălaie. Tocmai de asta m-am mirat că domnul polițist l-a auzit pe puști. S-a întors spre el și i-a făcut cu mâna. „Ce drăguț, mi-am zis”, dar puștiul nu era complet mulțumit, a continuat să strige și să facă semne cu mâna:

– Domnule polițist, vino până aici! Te rog, vino până aici!

Mă așteptam ca domnul polițist să se supere puțin, dar iarăși m-am mirat.

-Stai că vin imediat!

– Ok, ok!

Andrei, care a ratat toată faza, nu înțelegea de ce stăteam pe loc zâmbind circular.
După ce a tras pe dreapta mașina semnalată domnul polițist a venit la trotuar și a dat noroc cu micul civil. Au discutat ceva, nu știu ce. Nici nu contează. E grozav că există oameni care fac asemenea gesturi cu impact atât de mare pe termen lung.
Puștiul ăla o să crească cu gândul că poliția ascultă când strigi și că te bagă în seamă oricât de mic și nesemnificativ ai fi.

Sursă poză

+ There are no comments

Add yours