Timbru pe prietenie

Timbru pe prietenie


Eram în spatele blocului pe pătură și citeam o revistă. Chiar pe ultima pagină erau anunțuri cu persoane care căutau prieteni de corespondență. Genial, mi-am zis. Era o activitate nemaipomenită pentru un adolescent de 14 ani.
Așa am cunoscut-o pe Gabriela numimaiamintescnumeledefamilie. Era de undeva din județul Harghita, cam de-o seamă cu mine și cânta la vioară. Cred că pe undeva pe-acasă mai am teancul de scrisori de la ea. Scrisori în care-mi povestea de familia ei, de muzică, de prietenul ei pe care încerca să îl facă gelos și de un pui de urs care a băgat spaima în 30 de oameni. Mi-a trimis și o poză la un moment dat, arăta altfel decât mi-o imaginasem.
Îmi erau atât de dragi scrisorile ei încât, atunci când venea una, îmi făceam curat în cameră și apoi o citeam. Iar atunci când eram internată și mama mi-a adus o scrisoare nouă am sărit efectiv pe pat de bucurie.

Nu mai știu nimic de Gabi de mulți ani. Cum de altfel nu mai știu mai nimic despre mulți dintre oamenii care au făcut parte solidă din viața mea la un moment dat.
Din când în când însă, se întâmplă să primesc “scrisori” de la oameni de departe și de de mult. Uneori e suficient sa fie doar un timbru. E bine să știu că nu au dispărut.
În altă ordine de idei, mi-am schimbat logo-ul blogului.

+ There are no comments

Add yours