Fusili și cele o mie de generații

Fusili și cele o mie de generații


Fusili e câinele meu, câinele nostru. A venit la noi în iulie 2012, un ghem blănos, terorizat de orice sunet și mișcare. Istoria lui e tristă, te pune pe gânduri cu privire la natura umană, dar e cu final fericit. După sosirea lui, s-a refugiat într-un colț din baie de unde s-a încăpățânat să iasă 3 săptămâni. I-am câștigat încet, cu greu, încrederea și dragostea. Refuza să iasă din baie, se ferea la orice atingere și mângâiere, mânca doar când era singur și îl duceam jumate pe jos, jumate în brațe, afară. Știam că va dura mult să se deschidă, recunosc că au fost momente în care nu mai speram să se întâmple vreodată. Dar ne-a surprins, ca toate surprizele, când ne așteptam cel mai puțin. L-am strigat într-o seara din sufragerie și a venit. A venit bătând din coadă și-a împins capul în noi, s-a lăsat mângâiat pe burtă, ne-a făcut să plângem de fericire.
A evoluat mult de atunci, face pași în socializare și curaj, doarme pe spate cu burta expusă, se joacă cu mult avânt. Încă e timid și temător, dar e cel mai grozav cățel de pe lume! Îi place să alerge prin zăpadă, înoată precaut în mare, e înnebunit după ciorbă și scărpinat pe picioare. E Fusili.

img_20160227_210043img_20161029_160715

cimitir

Am vrut să știți câteva lucruri despre Fusili înainte de ce urmează mai jos. Andrei, la răspunsul provocării celor de la www.cattitude.ro(magazinul online premium de accesorii și mâncare pentru animalele de companie care s-a lansat de curând) si www.creative-wings.ro, s-a mutat imaginar în gândurile lui Fusili și a scris câteva versuri:

„Din haită în familie, ușor ușor sedus,

De pază carieră sau ca bibelou pus,

Prietenul tău bun ce nu știe de timp,

Dacă tu pleci o zi, el simte-un anotimp,

El nu știe ce-i moartea, trăiești mai mult ca el,

Te știe toată viața lui, zilele-i sunt la fel,

Și dacă ești bătrăn, când de  viață te storci,

Doarme lângă mormânt și-așteaptă să te-ntorci,

O zi în locul lui de-aș fi deja simt că ma doare,

Să văd cât sunt de ocupat sau pentru el n-am stare,

“Hai vino să te joci că ești acasă în sfarșit,

Am lătrat tot ce nu ești tu ca să dormi  liniștit,

Hai leagă-ma de gât ca să ma duci la libertate,

Să simt și eu pământ că tavanul îl simt pe spate,

Nu mai latru la lună, ai vecini, te înțeleg,

Dar tot mi-e dor de cer și-ntreg glasul să-l dezleg,

Vii seara dintre oameni răi, simt toată ura ta,

Doar eu și un cactus uscat suntem natura ta,

Te-am apărat de lupii mei candva, acum semăn cu tine,

Am tradat tot ce-am fost cumva ca să ne fie bine,

Țin minte când ne-am cunoscut, doar un gard între noi,

Acum știu ce-nseamnă „acasă” și cearșafuri noi,

Cănd mai pleci dimineața și faci drumuri fără rost,

Poate-i aduci pe frații mei, închiși în adăpost”.

+ There are no comments

Add yours